Cuvânt

Şi pentru că uneori cuvintele nu vor să se aşeze ordonat....

Cuvânt
Stau câteodată şi mă-ntreb:
Cuvântul...oare de unde vine?
Nu e ca şi cum un întreg
Alai de sunete şi litere line
S-au unit...
Cine oare le-a-nvăţat
Cum să se-aşeze?
Cât oare-or fi ele tremurat
Până să se aranjeze?
Şi-apoi…ca dintr-un nor subtil
De praf sau poate de cenuşă,
Parfum de vechi s-a strecurat tiptil
Înghesuindu-se pe după uşă
Mereu pe rând…
Acum în zarea dimineţii
Nimic nu-i nou pe sub stropii de rouă;
Şi ele tot aceleaşi, rând pe rând,
Vechile litere formând „cuvânt”
Făcându-se mereu că plouă
Croindu-şi drum prin calea vieţii.